Timp citire: 4 minute (854 cuvinte)

Lumina Sa straluceasca

Acum, când scriu aceste rânduri, simt o puternică dorință de a mă pune pe mine într-o lumină “proastă” ca lumina SA să strălucească. 
Fac acest lucru cu un singur scop: pocăința! Fiindcă am căutat mereu să fiu autentică, pentru că nu mi-a plăcut niciodată superficialul în care se scaldă majoritatea oamenilor (da, chiar și creștinii). Pentru că am obosit să văd peste tot cum crește mândria, dar scade tot mai mult smerenia. Știți, e ciudat și trist felul în care ne comportăm. Adică am recunoscut că suntem păcătoși atunci când L-am acceptat pe Isus ( fiindcă altfel n-aveam cum să devenim creștini) dar apoi am uitat să ne mai plecăm capetele pentru că ne-am ridicat tot mai des mâinile ca să arătăm către alții. 


Ah, dacă ați știi câtă tristețe îmi inundă sufletul atunci când văd cum se mănâncă creștinii între ei. Mi-au ajuns până peste cap uzualele probleme legate de batic, fustă, machiaje, freze, mașini, podoabe, plaje, sporturi, globulețe roșii sau iepurași pufoși! Mi-au ajuns părerile și judecățile nefondate, lupiii îmbrăcați în oii, zonele de confort din care nu vrem nicicum să ieșim ( nu citim, nu ne informăm, luăm totul cum vine, treacă-meargă, dacă așa spune pastorul, oh, țin să precizez că și el este tot un om) răutatea gratuită...unde e recunoașterea unei firi de carne, supusă fărădelegii, în toate astea? 
Scumpi frați și surori, nu știu cum se vor înțelege aceste rânduri, tot ce știu este că le scriu cu mâna tremurândă și cu ochiii lăcrimați...mă doare sufletul pentru cum am ajuns. Da, sunt o tânără care nu știe prea multe, dar dacă aud cum strigă aceste cuvinte în mine, ce să fac? Nu mai pot să tac. Poate niciunul dintre cei care vor citi nu știu că cea mai mare frică a mea e cea de oameni. Da, de părerile lor și de ceea ce aduc aceste păreri cu ele. 
Dar azi...azi nu mai contează nimic. 
Fiindcă dragostea pentru Hristos acoperă orice teamă. Din respect, dar și din dragoste pentru oameni, spun aceste lucruri. Lui Isus nu îi pasă de nimic altceva decât de inima ta sinceră. Te cunoște pe deplin. Nimic nu-i scapă. Știe Dumnezeu dacă sora care nu poartă batic are o inimă slujitoare sau nu. Știe Dumnezeu dacă fratele cu freză și mușchi are o inimă de aur sau nu. Cine ești TU ca să judeci, de când are nevoie Dumnezeu de un avocat?! Este El neputincios în vreun fel? Nu poate El vorbi celui pe care tu îl numești “ lumesc” sau “ rătăcit”? Ah, și dacă ai o anumită religie, dar o pui mai presus de relația personală cu Isus, îmi pare foarte rău să-ți spun, dar calea pe care ești nu e deloc cea bună. Nu înțelegi tu, cel care te bați în piept cum că religia ta e unica care împlinește Scriptura, că făcând asta ai UITAT demult pe CEL care chiar poate oferi mântuire și salvare veșnică?? Ce ciudat gândim...ne batem care mai de care pentru religiile NOASTRE, pe care tot noi le-am inventat, dar uităm complet de Isus!!!
Nu e, oare, asta adevărata rătăcire??

Se pare că e mai simplu să te lupți în argumente despre veridicitatea religiilor decât să iei frumos omul necredincios/neputincios de mână, să-i pui Scriptura în brațe și să-i oferi libertatea de a-L găsi pe singurul Salvator, nu? 
Eu sunt deplin convinsă că atunci când Dumnezeu ne cere să ne dezbrăcăm de omul cel vechi se referă și la toate aceste aspecte religioase pe care tare ne place să le deghizăm în mielușei..
Haideți să înțelegem că fiecare om este liber să aleagă pentru sine. Te găsești bine într-o anumită biserică? Foarte bine, du-te acolo. Îți place să te îmbraci într-un anumit fel? Foarte bine. Fă-o. Îți place un anumit stil de închinare? Foarte bine. Ascultă-l. Nimeni nu este responsabil pentru ceea ce alegi decât tu. Eu cred tare mult în capacitatea lui Dumnezeu de a ne fi dat tuturor minți înțelepte care să-i aducă cinste, și nu rușine! 
Nu ai cum, efectiv nu ai cum( decât dacă îți pasă mai mult de tine decât de ceea ce are Isus de spus) să nu înțelegi că toată viața lui Isus a fost dedicată slujirii necondiționate. Dacă nu ai văzut dragostea agape în acțiunile Sale, atunci nu știu unde ai mai putea-o vedea vreodată. Scopul și chemarea ta sunt strâns legate de dragostea cu care îți slujești Creatorul. Da! Adevărul trebuie să vorbească și să nu tacă, însă ai mare grijă în ce fel faci auzit acest adevăr. Să iubești (atenție) nu înseamnă să treci nepăsător, dar nici să dai cu parul. E destul să privești la Isus ca să înțelegi cum anume ar trebui să acționezi!

Nu-mi rămâne decât să îmi îndrept privirea spre Dumnezeu, și cu umilință să-i spun: te rog din suflet, ia-ne vălul gros de mândrie de pe față și fă să ne vedem clar propriile pete. Pune în noi curajul de a recunoaște atunci când greșim și inundă-ne ochiii cu lacrimile pocăinței. Răstignește-ne fărădelegile și transformă-ne în oameni noi. Umple-ne candelele cu dragoste și dă-ne inimi jertfitoare. Frânge-ne, Tată, aici și acum..ca să putem câștiga odată veșnicia!!

 

nature 3113318 1920JARDA SIMONA LILIANA 

Alege bine pe cine iubesti
Nu stiu care este muntele tau
 

Comentarii

Fără comentarii deocamdată. Fii primul care adaugă un comentariu
Deja înregistrat? Loghează-te aici
Guest
Vineri, 17 August 2018
Dacă dorești să te înregistrezi, completează formularul și câmpurile referitoare la numele de utilizator, parolă sau nume întreg.

Imagine Captcha